Share
loading...

Revine canicula? Prognoza meteo in toate regiunile tarii pana pe 5 iulie

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 22 iunie - 5 iulie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.





BANAT

Până la sfârşitul lunii iunie, valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei, cu maxime, în medie regională, de 26…28 de grade, exceptând zilele de 24 şi 25 iunie când se vor înregistra temperaturi de 23…24 de grade. Luna iulie debutează cu o vreme călduroasă, valorile fiind în creştere de la o zi la alta, apropiindu-se de pragul de caniculă. Minimele termice se vor situa uşor sub mediile multianuale în prima parte a intervalului, apoi vor creşte continuu.
Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala local în zilele de 24, 28 şi 30 iunie, în restul intervalului de referinţă probabilitatea de ploaie fiind redusă.

CRIŞANA

Până la sfârşitul lunii iunie, valorile termice vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, dar în general vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, cu maxime, în medie regională, de 25…27 de grade. În primele zile ale lunii iulie, vremea va deveni călduroasă, valorile fiind în creştere de la o zi la alta, astfel că maximele temperaturii aerului vor ajunge la 31…33 de grade, mediat pe regiune. Minimele termice se vor situa uşor sub mediile multianuale în prima parte a intervalului, apoi vor creşte continuu.
Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala cu caracter local în data de 24 iunie şi în intervalul 28 - 30 iunie, în restul perioadei probabilitatea de ploaie fiind redusă.

TRANSILVANIA

În ultima decadă a lunii iunie, valorile termice vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, dar în general vor fi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime, în medie regională, de 23…27 de grade. În schimb, pentru primele zile ale lui iulie, se estimează o creştere semnificativă a temperaturilor, astfel că vremea va deveni local călduroasă. Minimele termice vor caracteriza o vreme răcoroasă în prima parte a intervalului, apoi vor fi în creştere continuă.
Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala cu probabilitate relativ mare în intervalul 24 - 30 iunie, în data de 25 iunie aversele fiind de aşteptat pe areale extinse şi în cantităţi mai însemnate.










MARAMUREŞ

Până la sfârşitul lunii iunie, valorile termice vor avea uşoare variaţii, dar în general vor fi mai scăzute decât cele specifice perioadei, cu maxime, în medie regională, de 23…25 de grade. În primele zile ale lunii iulie, vremea va deveni local călduroasă, valorile fiind în creştere de la o zi la alta, astfel că maximele temperaturii aerului vor ajunge la 30…31 de grade, mediat pe regiune. Minimele termice se vor situa uşor sub mediile multianuale în prima parte a intervalului, apoi vor creşte continuu.
Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala în data de 24 iunie şi în intervalul 28 - 30 iunie, în restul perioadei probabilitatea de ploaie fiind redusă.

MOLDOVA

Până la sfârşitul lunii iunie, valorile termice vor avea variaţii de la o zi la alta, dar în general vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, cu maxime, în medie regională, de 25…28 de grade. În primele zile ale lunii iulie, vremea va deveni local călduroasă, astfel că maximele temperaturii aerului vor ajunge la 31…32 de grade, mediat pe regiune. Minimele termice se vor situa uşor sub mediile multianuale în prima săptămână, apoi vor creşte continuu.
Pentru cea mai mare parte a regiunii, regimul pluviometric va fi deficitar pe parcursul celor două săptămâni, fenomene asociate instabilităţii atmosferice fiind de aşteptat pe ari restrânse în nordul zonei şi în zona submontană, în special în data de 24 iunie şi in intervalul 28 - 30 iunie.

DOBROGEA

Vremea va fi local călduroasă la mijlocul primei săptămâni, dar în special spre sfârşitul intervalului de referinţă, când valorile maxime vor fi de 28...30 de grade şi minimele de 17...20 grade, iar în celelalte zile temperaturile se vor situa în jurul celor specifice perioadei.
Regimul pluviometric va fi deficitar pe parcursul celor două săptămâni, fiind posibile doar ploi de scurtă durată, cel mai probabil în jurul datei de 30 iunie.




MUNTENIA

Până la sfârşitul lunii iunie, valorile termice vor avea unele oscilaţii de la o zi la alta, dar în general vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, cu maxime, în medie regională, de 26…29 de grade. În primele zile ale lunii iulie valorile vor fi în creştere treptată, vremea devenind călduroasă, cu maxime ce se vor putea apropia de pragul de caniculă. Minimele termice se vor situa uşor sub mediile multianuale la începutul intervalului, apoi vor creşte continuu.
Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala în intervalul 25 - 30 iunie pe arii restrânse în vestul regiunii şi în dealurile subcarpatice, pentru restul zonei probabilitatea de ploaie fiind foarte redusă.

OLTENIA

În ultima decadă a lunii iunie, valorile termice vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, dar în general vor fi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime, în medie regională, de 26...28 de grade. În schimb, pentru primele zile ale lui iulie, se estimează o creştere treptată a temperaturilor, astfel că vremea va deveni călduroasă, cu 31...33 de grade medie regională. Minimele termice vor caracteriza o vreme relativ răcoroasă la începutul intervalului, apoi vor fi în creştere continuă.
Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala cu probabilitate relativ mare în intervalul 25 - 26 iunie, când vor fi posibile izolat cantităţi de apă mai însemnate, dar şi în perioada 28 - 30 iunie.

LA MUNTE

Până la sfârşitul lunii iunie, valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei, cu maxime, în medie regională, de 14…18 grade, apoi vremea se va încălzi considerabil. Minimele termice vor caracteriza o vreme răcoroasă la începutul intervalului, apoi vor creşte continuu.
Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala local în perioada 24 - 30 iunie, când vor fi posibile, pe suprafeţe mici, cantităţi de apă mai însemnate, în restul intervalului de referinţă fiind de aşteptat ploi izolate, de scurtă durată.

Sursa: meteoromania.ro

Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

loading...