Share

Moise Guran, apel catre Stelian Tanase: "Vă rog, demisionați!”

“Am suspendat unilateral negocierile privind semnarea unui nou contract între Biziday și TVR“, scrie Moise Guran pe blogul Biziday, într-o postare cu titlul “Domnule președinte al TVR, vă demisionați!”.

În articol, realizatorul Biziday prezintă condițiile pe care le-a cerut TVR pentru un nou sezon al emisiunii și care a fost răspunsul echipei emisiunii: o altă oră de difuzare, dar și ca Moise Guran “să se abțină pe viitor de la criticarea politicii manageriale sau editoriale a conducerii TVR”. “Un astfel de punct de vedere nu poate fi acceptat și, cu atât mai puțin, nu poate fi negociat”, a fost răspunsul lui Moise Guran.

Biziday a adus bani pentru TVR. Câți: 39.000 de euro numai în sezonul trecut. Acum, TVR vrea o cotă mai mare din publicitatea adusă de emisiunea lui Guran.

Guran: Am trimis pe email o notificare conducerii TVR1, prin care, pe lângă un avertisment privind neseriozitatea negocierilor, am anunțat unilateral suspendarea lor până la clarificarea situației financiare a TVR. Între timp, firesc, eu și echipa Biziday ne vom căuta de lucru. Publicarea minutei de negociere, mai jos arată oricărui potențial partener privat, dar și publicului plătitor de taxă, cât a produs această echipă pentru TVR. Dacă nu v-am convins să demisionați, probabil, din toamnă îi va produce pentru o stație privată”.

“TVR nu mai dorește emisiunea Biziday, dar nici nu are curajul să spună asta cu subiect și predicat”, mai scrie jurnalistul.

În articol, Guran îi cere lui Stelian Tănase să demisioneze. De ce?

Aș fi spus asta și direct dacă nu m-ați fi evitat în ultimele două luni. Am patru cereri de audiență la dumneavoastră la cabinet, ignorate, începând din luna iunie și până azi.

Cum este posibil ca o societate cu venituri de 123 de milioane de euro în 2014 să nu poată plăti 4 milioane de euro ca să-și securizeze transmisia Campionatului European de Fotbal din 2016, sau, și mai grav, să nu poată plăti 1,5 milioane de euro, eșalonarea către Fisc? Pierderea acelei eșalonări a și dus la blocare conturilor de azi. Un manager ar fi făcut rost de acești bani, domnule Tănase.

Citeste mai departe pe: http://www.paginademedia.ro/2015/07/moise-guran-am-suspendat-unilateral-negocierile-cu-tvr-cati-bani-a-adus-biziday-pentru-tvr-catre-stelian-tanase-va-rog-demisionati/#sthash.QECtCrou.dpuf





Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu