Share

De astazi, emisiunea lui Maruta iese din grila Pro TV. Ce show ii va lua locul

Incepand de astazi, 27 iulie 2015 emisiunea La Măruță este în concediu, iar în locul ei intră Ce spun românii, un game show prezentat de Cabral, ce va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00.

Emisiunea este produsă de Andreea Godeanu, fosta producătoare a emisiunilor lui Teo Trandafir, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiție între două familii, care concurează pentru a câștiga premii.
În urma unui sondaj realizat anterior, pe un eșantion de 100 de persoane alese aleatoriu, s-au obținut cele mai populare răspunsuri ale unor întrebări gândite special pentru Ce spun românii. Familiile participante vor răspunde la șapte runde de întrebări, fiecare dintre acestea în încercarea de a alege răspunsurile care sunt cât mai apropiate de opinia majoritară a celor 100 de persoane care au participat la sondaj.

Fiecare întrebare din primele șase runde poate aduce puncte familiilor, care vor fi valorificate în bani. În funcție de runda jucată, punctele pot fi dublate sau chiar triplate, iar echipa cu cele mai multe puncte va câștiga și se va califica la runda fulger, unde poate câștiga o sumă adițională de bani în doar 45 de secunde. Runda bonus va fi jucată de doi concurenți ai familiei câștigătoare. În cazul în care cei doi reușesc să obțină minimum 200 de puncte, familia câștigă marele premiu.
Familia învingătoare se califică în show-ul din următoarea zi, iar dacă aceasta reușește să câștige cinci show-uri consecutive, obține la final premiul special, care constă într-un automobil.

Sursa: http://www.paginademedia.ro


Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu